Un incediu a izbucnit, miercuri dupa-amiaza, la un bloc din Timisoara, iar aproximativ 20 de locatari au fost evacuati din cauza fumului, 14 dintre acestia, intre care un bebelus, primind ingrijiri medicale de la echipajele ambulantelor sosite la fata locului.
Potrivit purtatorului de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Timis, Sindia Vlaia, incendiul a izbucnit la parterul unui bloc din zona Stadionului „Dan Paltinisanu”, din Timisoara, focul distrugand mai multe obiecte de moblier.
Aproximativ 20 de locatari au fost evacuati din cauza fumului, 14 dintre acestia primind ingrijiri medicale de la echipajele ambulantei ajunse la fata locului. Printre persoanele care au primit ingrijiri medicale a fost si un bebelus de trei luni, a spus purtatorul de cuvant al ISU Timis.
Conform sursei citate, in momentul izbucnirii incendiului in apartamentul respectiv nu se afla nicio persoana.
Pentru lichidarea incendiului izbucnit in urma unui scurtcircuit au intervenit doua autospeciale, la ora transmiterii acestei stiri incendiul fiind stins, iar locatarii au revenit in apartamente.